LEGE nr. 126
din 27 decembrie 1995 privind regimul materiilor explozive*) -
REPUBLICARE
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
(1)Prevederile
prezentei legi se aplică la prepararea, producerea, procesarea,
experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul ţării,
transmiterea sub orice formă, transferul, transportul, introducerea pe
piaţă, depozitarea, încărcarea, încartuşarea, delaborarea,
distrugerea, mânuirea, comercializarea şi folosirea de către
persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive.
(2)În sensul
prezentei legi, prin materii explozive se înţelege explozivii de tipul
amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de iniţiere, fitile
detonante, fitile de siguranţă, fitile de aprindere, capse electrice,
capse pirotehnice, tuburi de şoc, relee detonante, inclusiv explozivii de
uz civil şi articolele pirotehnice.
(3)Prezenta lege
nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz civil, astfel cum este reglementat în Hotărârea Guvernului nr. 207/2005 privind stabilirea
cerinţelor esenţiale de securitate ale explozivilor de uz civil
şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă, cu
modificările şi completările ulterioare, şi în
Hotărârea Guvernului nr. 612/2010 privind stabilirea
cerinţelor esenţiale de securitate ale articolelor pirotehnice
şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă.
Producerea
şi procesarea de materii explozive sunt permise numai persoanelor juridice
care posedă autorizaţie din partea inspectoratului teritorial de
muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea.
(1)Amestecurile explozive simple pot fi preparate manual sau mecanizat
numai de persoane juridice autorizate în acest scop, pe baza
instrucţiunilor tehnice şi de securitate şi sănătate a
muncii elaborate în acest sens.
(2)Materiile
explozive noi cu destinaţie militară, indiferent de
provenienţă, pot fi folosite numai cu aprobarea Ministerului
Apărării Naţionale, pe baza avizului structurii de specialitate
din subordinea acestui minister, desemnată în acest scop prin
hotărâre a Guvernului.
(1)Furnizorii,
inclusiv producătorii, au obligaţia de a garanta materiile explozive
şi de a inscripţiona ambalajele cu datele
prevăzute de reglementările în vigoare.
(2)Termenul de garanţie poate fi prelungit numai cu acordul
producătorului.
(1)Introducerea pe
piaţă a explozivilor de uz civil şi a articolelor pirotehnice
este admisă numai în condiţiile în care acestea respectă
cerinţele esenţiale aplicabile lor, stabilite de legislaţia în
vigoare ce urmăreşte să asigure un înalt nivel de protecţie
a sănătăţii umane şi siguranţei publice,
protecţia şi siguranţa consumatorilor, precum şi
protecţia mediului.
(2)La introducerea
pe piaţă a explozivilor de uz civil şi
a articolelor pirotehnice trebuie respectate prevederile Regulamentului (CE)
nr. 1.907/2006
al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind
înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea
substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene
pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE
şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a
Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum şi a
Directivei 76/769/CEE
a Consiliului şi a directivelor 91/155/CE,
93/67/CEE,
93/105/CE
şi 2000/21/CE
ale Comisiei, cu modificările şi completările ulterioare,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 396
din 30 decembrie 2006, şi prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008
al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind
clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi
amestecurilor, de modificare şi abrogare a directivelor 67/548/CEE
şi 1999/45/CE,
precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006, publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 353 din 31
decembrie 2008.
Prin deţinător de materii explozive, în sensul prezentei legi,
se înţelege orice persoană juridică sau fizică în posesia
sau detenţia căreia se află, licit, astfel de materii.
(1)Persoanele
fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să
transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să
mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice dacă nu fac
dovada calităţii de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat
şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată
şi înregistrată conform prevederilor legale.
(2)Personalul
special instruit poate manipula materii explozive numai sub supravegherea unui
artificier sau a unui pirotehnician autorizat.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1):
a)persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine
şi utiliza articole pirotehnice din categoriile 1 şi P1;
b)persoanele care au vârsta peste 15 ani şi care urmează
cursuri de formare în învăţământul de specialitate pot avea la
dispoziţie articole pirotehnice numai pe timpul instruirii.
CAPITOLUL II: Autorizarea şi înregistrarea
deţinătorilor de materii explozive
(1)Pentru a putea
prepara materii explozive persoanele juridice care, prin actul constitutiv al
societăţii, au ca obiect de activitate astfel de operaţiuni sunt
obligate să obţină în prealabil autorizaţia din partea
inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia
Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul
judeţean de poliţie pe raza cărora îşi
desfăşoară activitatea.
(2)Obligaţia
de a obţine în prealabil autorizaţia revine şi persoanelor
juridice şi fizice care deţin, folosesc sau comercializează
materii explozive, cu excepţia unităţilor şi
formaţiunilor Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Serviciului de Protecţie şi
Pază şi Serviciului Român de Informaţii.
(3)Persoanele care
produc, deţin, transferă sau comercializează articole
pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru
scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea
inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia
Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul
judeţean de poliţie pe raza cărora îşi
desfăşoară activitatea, după caz.
(4)Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi
pe o durată determinată, cu posibilitate de prelungire.
(5)Îndeplinirea
activităţilor prevăzute în autorizaţie prin intermediari
neautorizaţi este interzisă.
(1)Materiile explozive pot fi depozitate numai în spaţii special
construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice avizate de
inspectoratele teritoriale de muncă.
(2)Depozitele de materii explozive construite şi amenajate în
condiţiile alin. (1) pot funcţiona numai
după obţinerea prealabilă a autorizaţiei, emisă în
comun de către inspectoratul teritorial de muncă şi
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau
inspectoratul judeţean de poliţie, după caz.
(3)Se interzice autorizarea producerii, preparării,
experimentării, deţinerii sau depozitării materiilor explozive
în clădiri cu locuinţe.
(4)În
autorizaţia de funcţionare a oricărui
depozit se stabileşte capacitatea maximă de depozitare în echivalent
trotil.
(5)Depozitarea
materiilor explozive în depozitele de stoc şi la unităţile care
au ca obiect de activitate producerea/procesarea de materii explozive se face
numai în spaţii proiectate, construite şi amenajate pe baza
documentaţiilor tehnice.
(6)Inspectoratele
teritoriale de muncă pot aviza depăşirea temporară a
capacităţilor de depozitare autorizate cu maximum 25 %, pentru o
perioadă de cel mult 3 luni.
(7)Conducerile
persoanelor juridice care au ca obiect de activitate producerea/procesarea de
materii explozive pot aviza depăşirea capacităţilor de
depozitare uzinale şi de stoc cu maximum 25 %, pentru o perioadă de
cel mult 3 luni.
În
situaţia în care un depozit de materii explozive
este utilizat de mai mulţi operatori economici, în baza unor contracte de
custodie, evidenţele se păstrează separat pentru fiecare
operator economic.
(1)Inspectoratul
teritorial de muncă sau Direcţia Generală de Poliţie a
Municipiului Bucureşti ori inspectoratul judeţean de poliţie
poate, după caz, suspenda sau restrânge activităţile pentru
producere, preparare, deţinere, transfer, transport, folosire ori
comercializare a materiilor explozive sau poate retrage autorizaţiile
dacă sunt încălcate reglementările legale în vigoare cu privire
la respectarea normelor de securitate.
(2)Retragerea
autorizaţiei atrage încetarea dreptului acordat persoanelor juridice
şi fizice de a mai efectua activităţile pentru care aceasta a
fost acordată.
(3)La încetarea
activităţii este obligatorie predarea
autorizaţiei, în termen de 15 zile, instituţiei care a emis-o.
(1)Autorizaţiile
eliberate pe baza prezentei legi se vizează anual de către
autorităţile emitente în a căror rază titularul îşi
are sediul. Neprezentarea autorizaţiei pentru viză, în termen de 15
zile de la data expirării acesteia, atrage pierderea dreptului titularului
de a efectua operaţiuni cu materii explozive.
(2)Organele prevăzute la art. 8 vor elibera persoanelor juridice,
în termen de 15 zile, o nouă autorizaţie titularului, care face
cunoscute:
a)schimbarea denumirii sau a sediului;
b)deteriorarea, sustragerea sau pierderea
autorizaţiei;
c)completa epuizare a spaţiilor rezervate vizei anuale.
Persoanele
juridice autorizate care execută lucrări, cu caracter temporar, de
prospecţiuni şi explorări geologice sau în cadrul
intervenţiilor cu mijloace antigrindină sunt obligate să
anunţe inspectoratul teritorial de muncă şi inspectoratul
judeţean de poliţie sau Direcţia Generală de Poliţie a
Municipiului Bucureşti, după caz, în raza cărora se află
localităţile unde îşi vor desfăşura activitatea, cu
cel puţin 48 de ore înainte de începerea lucrărilor.
CAPITOLUL III: Operaţiuni cu materii explozive şi
evidenţa acestora
Transportul
şi mânuirea explozivilor propriu-zişi şi ale mijloacelor de
iniţiere şi aprindere, cu excepţia articolelor pirotehnice, se
efectuează sub directa supraveghere a
artificierilor autorizaţi şi numai cu personal special instruit pentru
asemenea operaţiuni. Transportul şi mânuirea
articolelor pirotehnice se efectuează de către personal special
instruit.
(1)Orice transfer
sau transport de materii explozive se efectuează numai cu mijloace de
transport amenajate în acest scop, pe baza documentelor eliberate conform
reglementărilor legale în vigoare şi semnate de cei în drept.
(2)Transportul de
la depozitele de consum la firidele artificierilor şi la locurile de
muncă sau la atelierele de procesare a materiilor explozive când acestea
se găsesc în cadrul aceluiaşi amplasament este
permis pe baza documentelor de ridicare a materiilor explozive din depozit.
(1)Încărcarea, transferul, transportul, descărcarea, depozitarea
şi distrugerea materiilor explozive în timpul nopţii sunt interzise.
(2)Fac
excepţie transferurile pe calea ferată sau pe apă,
transporturile din fabrica producătoare la depozitele proprii, precum
şi cele executate în cadrul aceluiaşi amplasament.
(1)Transferul sau
transportul în acelaşi mijloc de transport al materiilor explozive
împreună cu alte materiale sau materii cu care acestea sunt incompatibile,
precum şi accesul în mijlocul de transport al persoanelor fără
atribuţii de serviciu în ceea ce priveşte
transferul sau transportul respectiv sunt interzise.
(2)Se exceptează de la prevederile alin. (1) mijloacele de transport folosite de echipele de
prospecţiuni geologice, perforări de sonde, construcţii
hidroenergetice, hidrotehnice, reparaţii sau construcţii de drumuri,
căi ferate şi poduri sau intervenţii antigrindină,
dacă sunt amenajate conform reglementărilor legale.
Transferul, transportul sau depozitarea în comun a mai multor tipuri de
explozivi se face numai în condiţiile stabilite în anexa la prezenta lege.
(1)Paza transferurilor de materii explozive de la producător la
depozitele de bază sau de stoc, indiferent de mijlocul de transport, se
asigură cu efective de jandarmi, pe cheltuiala beneficiarului.
(2)Pentru
transferul de materii explozive şi subansambluri explozive utilizate la
intervenţiile antigrindină de la depozitele de bază sau de stoc
la depozitele de consum, la locurile de utilizare sau la atelierele de
procesare a materiilor explozive când acestea nu se află în acelaşi
amplasament cu depozitul de consum, paza se asigură de către
operatorii economici, prin personal dotat cu arme de foc, în condiţiile
legii.
(3)Pentru
transferul de materii explozive de la depozitele de bază la depozitele de
consum, operatorii economici sunt obligaţi să
anunţe în prealabil organul de poliţie pe teritoriul căruia se
efectuează transferul.
(4)Paza materiilor
explozive, în tranzit pe teritoriul României, se asigură contra cost numai
cu efective de jandarmi, după verificarea prealabilă a
integrităţii sigiliilor aplicate de expeditor, în conformitate cu
procedurile privind transporturile şi expediţiile internaţionale
de mărfuri periculoase.
(5)Paza transferurilor şi transporturilor de materii explozive cu
destinaţie militară, pe teritoriul României, se asigură de
către unităţile Ministerului Apărării Naţionale.
Asupra
amplasamentului şi cantităţii maxime de materii explozive
destinate depozitării pentru firidele artificierilor, precum şi
pentru încăperile în care se depozitează şi se mânuiesc materii
explozive pentru perforări de sonde, articole de vânătoare, obiecte
pirotehnice de distracţie, pistoale pentru împlântat bolţuri,
mijloace antigrindină, capse de alarmare CFR şi capse de asomare este
necesar avizul dat de inspectoratul teritorial de muncă.
(1)Capsele detonante vor fi depozitate în clădiri sau în camere
subterane, separate de cele în care se depozitează explozivii
propriu-zişi.
(2)Fac excepţie depozitele de la suprafaţă cu
capacităţi până la 500 kg în echivalent trotil, în care
mijloacele de iniţiere pot fi depozitate în aceeaşi clădire cu
explozivii propriu-zişi, însă în încăperi separate.
Terenul aferent
depozitelor de suprafaţă sau subterane de materii explozive de uz
civil, nelegate de reţeaua minei, precum şi depozitelor de stoc de
materii explozive trebuie împrejmuit conform reglementărilor legale.
Paza depozitelor de materii explozive trebuie asigurată permanent
cu personal dotat cu arme de foc, în condiţiile legii, cu excepţia
depozitelor subterane legate de reţeaua minei.
(1)Accesul în depozit
este permis, în prezenţa gestionarului sau a
înlocuitorului său, numai persoanelor cu atribuţii în gestiune,
mânuire şi control asupra materiilor explozive.
(2)În timpul
nopţii este interzis accesul în depozit.
(3)Se exceptează de la prevederile alin. (2) depozitele de consum ale unităţilor în care se
lucrează şi în schimburi de noapte.
(1)La toate
depozitele se ţine o evidenţă strictă a
intrării, ieşirii şi consumurilor de materii explozive.
(2)Registrele de evidenţă de la depozite, precum şi
formularele privind mişcarea materiilor explozive - intrări,
ieşiri, consum - au caracter de documente cu regim special.
(3)Orice lipsă de materii explozive trebuie anunţată imediat
organului local al poliţiei şi inspectoratului teritorial de
muncă.
(1)Gestionarul
depozitului de materii explozive de uz civil, precum şi înlocuitorul
acestuia sunt desemnaţi de conducătorul unităţii
deţinătoare din rândul artificierilor autorizaţi şi
răspund, după caz, disciplinar, administrativ, civil sau penal pentru
gestiunea încredinţată.
(2)Gestionarii
depozitelor de materii explozive din cadrul uzinelor producătoare sau ai
depozitelor de stoc de materii explozive, precum şi înlocuitorii acestora
sunt desemnaţi de conducătorii unităţii
deţinătoare numai din rândul pirotehniştilor care cunosc şi
îşi asumă în mod liber riscurile la care sunt supuşi în operaţiunile
de mânuire şi depozitare a materiilor explozive.
(1)Lucrările
de împuşcare sunt executate numai de persoane autorizate ca artificier, cu
excepţia celor care îndeplinesc funcţiile prevăzute la art. 26.
(2)Nu
necesită a fi autorizate ca artificier următoarele categorii de personal:
a)personalul calificat care produce, verifică
şi experimentează materii explozive la producător şi la
laboratoarele de specialitate autorizate în acest scop;
b)personalul care mânuieşte şi foloseşte materii explozive
la activităţi specifice în cadrul Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor,
Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului Român de
Informaţii;
c)personalul care mânuieşte şi foloseşte materii
explozive, altele decât explozivi şi mijloace de iniţiere şi
aprindere.
Condiţiile
şi cerinţele pentru autorizarea calităţii de artificier
şi de pirotehnician se stabilesc prin normele tehnice privind
deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul,
depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice
alte operaţiuni specifice în activităţile
deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a
pirotehniştilor, aprobate prin hotărâre a Guvernului*).
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 536/2002
pentru aprobarea Normelor tehnice privind deţinerea, prepararea,
experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi
folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni
specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi
autorizarea artificierilor şi a pirotehnicienilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 4 iulie 2002, cu
modificările şi completările ulterioare.
(1)Angajatul
căruia i s-au încredinţat materii explozive nu are dreptul, în nicio
împrejurare, să le înstrăineze, să le
folosească în alte scopuri ori să efectueze alte operaţiuni
decât cele stabilite pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
(2)Orice
persoană care găseşte materii explozive este
obligată să le predea celui mai apropiat organ de poliţie sau
să îi indice locul în care se află, pentru ca acesta să
procedeze de îndată la ridicarea lor.
(3)Materiile explozive reţinute în condiţiile alin. (2) constituie corpuri delicte, asupra măsurii
confiscării urmând a se pronunţa, după caz, procurorul sau
instanţa judecătorească.
(4)Materiile explozive nedetonate în urma operaţiunilor de
împuşcare se predau artificierului.
Persoanele
fizice sau juridice autorizate au obligaţia ca la depozitarea,
păstrarea sau manipularea articolelor pirotehnice să
respecte reglementările tehnice şi instrucţiunile
producătorului.
(1)Articolele
pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română
categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de
garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea,
depozitarea, manipularea sau folosirea lor.
(2)Persoanele
fizice sau juridice autorizate au obligaţia ca, la solicitarea
justificată a autorităţii de supraveghere a pieţei, să furnizeze acesteia toate informaţiile şi
documentaţia necesară pentru a demonstra conformitatea produsului cu
cerinţele esenţiale de securitate.
(1)Vânzarea
articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice
autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în
condiţiile legii.
(2)Spaţiile
de comercializare a articolelor pirotehnice se vor
amenaja în afara imobilelor cu destinaţia de locuit, în condiţiile
stabilite prin normele tehnice prevăzute la art. 28.
Se interzic
confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau
orice altă operaţiune cu materii explozive
de către persoanele fizice sau juridice neautorizate.
(1)Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele
pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a
persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
(2)Se interzice
folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a)între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia
perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local,
naţional sau internaţional, în baza aprobării
autorităţilor locale;
b)la o
distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe
cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de
cele cu peste 4 niveluri;
c)la o distanţă mai mică de 500 m de
instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare
şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de
gaze;
d)la o distanţă mai mică decât cea
prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele
chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă
pericol de incendiu sau explozie;
e)în locurile în care există riscul producerii de
alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f)pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere,
pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de
persoane;
g)la o distanţă mai mică de 500 m de
păduri.
(3)Organizarea de
jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este
permisă numai în condiţiile în care există acordul
primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă
judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti şi avizul
inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv al Direcţiei
Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe a cărui
rază se execută jocurile respective.
Comercializarea
materiilor explozive se face numai după înscrierea acestora în registrul
prevăzut la art. 25 alin. (2) de
către operatorii economici autorizaţi implicaţi.
Condiţiile
în care persoanele fizice şi juridice având cetăţenia, respectiv
naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând
Spaţiului Economic European ori care sunt stabilite într-unui sau mai
multe dintre aceste state, în înţelesul Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de
stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii
în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 68/2010,
pot să presteze servicii în domeniul reglementat
de prezenta lege pe teritoriul României se stabilesc prin normele tehnice
prevăzute la art. 28.
CAPITOLUL IV: Infracţiuni şi contravenţii
(1)Producerea,
experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive,
efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2)Când fapta prevăzută în alin. (1) se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent
trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de
iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Orice
operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la un an.
(4)Comercializarea
articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu
vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea
către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de
către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu
închisoare de la 3 luni la un an.
(1)Constituie
contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează
astfel:
a)nerespectarea prevederilor art. 11
alin. (2), art. 15, 20, 22, 24, art. 25 alin. (1) şi (2), art. 26, 28 şi art. 29 alin. (2) şi (4), cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
b)nerespectarea prevederilor art. 8, art. 11 alin. (3), art. 12, 13,
14, 21, 30 şi 35, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
c)nerespectarea prevederilor art. 34, cu
amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei;
d)nerespectarea prevederilor art. 3,
4, 5, 7, 9, 16, 17, 18, 19, 23, art. 25 alin.
(3), art. 27 alin. (1) şi
art. 31, cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 lei.
(2)Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate
şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice,
limitele minime şi maxime ale amenzilor prevăzute la alin. (1)
se majorează cu 100%.
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se
fac de către inspectorii de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii,
precum şi de către poliţişti.
(2)Împotriva
procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a
sancţiunii contravenientul poate face plângere în termen de 15 zile de la
comunicare.
Contravenţiilor prevăzute la art. 38 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările
şi completările ulterioare.
CAPITOLUL V: Dispoziţii finale
(1)Controlul
privind respectarea obligaţiilor tehnice, precum şi respectarea
măsurilor de securitate referitoare la producerea, prepararea, procesarea,
experimentarea, deţinerea, folosirea, comercializarea, depozitarea şi
transportul materiilor explozive se exercită de către personalul de
specialitate desemnat din cadrul Inspecţiei Muncii şi persoanele
special desemnate de către conducerile unităţilor care folosesc
materii explozive.
(2)Controlul privind transferurile de materii explozive, precum şi cel
privind modul cum sunt asigurate cerinţele de siguranţă în
cadrul acestor transferuri se exercită de către personalul special
desemnat din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Ministerul
Apărării Naţionale poate participa cu specialişti la
executarea unor controale privind transportul, depozitarea şi mânuirea
materiilor explozive, organizate, în situaţii deosebite, de către
Ministerul Administraţiei şi Internelor sau de către Ministerul
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la cererea acestora.
(1)Ministerul
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul
Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării
Naţionale şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului
de Afaceri vor emite în comun, în termen de 60 de zile de la data publicării
prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, norme tehnice
privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul,
depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice
alte operaţiuni specifice în activităţile
deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a
pirotehniştilor.
(2)Normele tehnice prevăzute la alin. (1) vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului*).
*) A se vedea nota de subsol corespunzătoare
asteriscului din finalul art. 28.
(3)Ministerul
Apărării Naţionale, în acelaşi termen, va
elabora norme tehnice proprii, cu respectarea dispoziţiilor prezentei
legi.
Prezenta lege nu se aplică armelor, muniţiilor şi
explozivilor nucleari.
(1)Prezenta lege intră în vigoare după 30 de zile de la
publicarea ei în Monitorul Oficial al României**).
**) Legea nr. 126/1995 a fost publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie
1995.
(2)Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Decretul nr. 297/1977 privind regimul
materialelor explozive în economie, precum şi reglementările
referitoare la materiile explozive din Decretul nr. 367/1971 privind regimul
armelor, muniţiilor şi materiilor explozive se abrogă.
*) Republicată în temeiul dispoziţiilor art. II din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2011 pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul
materiilor explozive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 107 din 10 februarie 2011, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 123/2011, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 21 iunie 2011,
dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 126/1995 privind regimul
materiilor explozive a mai fost republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2011.
Diferitele
tipuri de explozivi şi mijloace de iniţiere şi aprindere care
pot fi depozitate sau transportate în comun
- a) explozivii
cu conţinut de nitroglicerină sau nitroglicol mai mare de 6 %,
împreună cu explozivii de siguranţă (antigrizutoşi), cu
condiţia să fie depozitaţi pe rafturi
separate;
- b) hexogenul, împreună cu pentrita, tetrilul şi
amestecurile făcute cu trotil sau cu aceştia;
- c) trotilul, împreună cu explozivii pe bază de azotat
de amoniu şi conţinut de nitroglicerină sau nitroglicol mai mic
de 6 %, precum şi cu încărcături speciale pe bază de trotil
(cu bustere, detoroc etc.);
- d) pulberile negre cu fum, de toate felurile, inclusiv
amestecurile mecanice care au viteze de ardere lentă şi degajări
mici de fum, împreună cu explozivii pe bază de cloraţi şi
percloraţi;
- e) pulberile coloidale fără fum;
- f) capsele detonante de orice fel, împreună cu relee
detonante şi sistem de iniţiere "Nonel";
- g) fitilele detonante pe bază de pentrita, împreună
cu explozivii prevăzuţi la lit. b) şi
c), iar cele pe bază de hexogen, împreună cu cei de la lit. b);
- h) încărcăturile de hexogen, împreună cu
pulberile de sondă, folosite de echipele de perforare la sondă.
Fitilele cu
ardere lentă se pot depozita la un loc cu oricare
dintre explozivii prevăzuţi la lit. a)-h).
De asemenea, mijloacele de aprindere a fitilului pot fi păstrate la un loc cu materialele explozive, cu excepţia celor din
categoriile prevăzute la lit. a), d) şi e)
de mai sus.
Mijloacele de iniţiere şi de aprindere se pot transporta
împreună cu explozivii propriu-zişi de la depozit la locul de
muncă de către artificier, precum şi cu vehicule special
amenajate.
Excepţii
de la prevederile de mai sus privind păstrarea în comun a
explozivilor de tipuri diferite sunt admise numai în:
- depozitele de consum şi cele temporare sau de
scurtă durată cu capacităţi până la maximum 200 kg
explozivi;
- camerele depozitelor de consum care sunt amenajate pentru
păstrarea explozivilor rămaşi nefolosiţi de către
artificieri, la sfârşitul schimbului de lucru.
Publicat în
Monitorul Oficial cu numărul 660 din data de 15 septembrie 2011